intro
Oricine o să-ți spună că nu marile nenorociri te termină. Nu, iar dacă ar fi vorba de vreo invazie a unor extratereștri neprietenoși sau a unor zombie carnivori, probabil majoritatea indivizilor o să pună mâna pe pălărie și pe paltonul din cui și o să meargă să se bage la bătaie. Până și un cutremur oarecare sau vreun incendiu în pădure e o schimbare de ritm. Însă ce te termină încet sunt tichetele de parcare. Mâncarea stricată din frigider. Hainele murdare de la fundul coșului de rufe care n-au mai văzut lumina zilei din 1995. Odată ce lași belelile astea mărunte să se adune, ești terminat. (PALAHNIUK)
urasc masinile albe cum urasc becurile aprinse cand vreau sa dorm. sau sunetul masinii de gunoi dimineata. florile de plastic. sau toate florile care nu sunt floarea soarelui sau maci. galben. rosu. verdele meu. urasc casa asta in care e mereu frig. imi urasc puloverele iernii trecute. si pielea mea neuniform bronzata. si toate fulgerele pe care le-am ratat. urasc palma aia primita cand n-am meritat-o. si pe boul care in secunda doi mi-a zis ca-i pare rau. si pe mine ca-l iubeam la vremea aceea si el n-a inteles nimic din asta.
e mult mai usor sa urasti decat sa iubesti. pentru simplul motiv ca nu astepti sa fii urat inapoi. si aia cu dragostea neconditionata e un mare bullshit la fel cum e prima doza gratis. pentru a doua sigur vei plati.
later edit: si toate cuvintele alea mari care nu inseamna nimic. gen te iubesc
