boss

gresim cand noi, cand drumul


1 Comment

Viata asta se întâmplă să fie un film foarte prost la care ajungi sa te bucuri de pauza publicitară.  Si uneori tot amarul lumii ți se aduna în cerul gurii, dar e ok. Avem rom și vodca tonic pentru asta. Se spala gustul, dar ce facem cu senzația? Cu feelingul superb de nou ca “uite, eu nu trăiesc ce mi-aș dori, am putea sa o luam de la început?” Ce facem cu întrebările strecurate parșiv prin creier cum ca oare sunt în marele și complexul proces de a-mi rata viata? Sunt pe cel mai bun drum dintre toate cele greșite? 

Nah, citiți – ma la cafea și rumegati întrebarile astea. Eu o sa dorm. Ca doar nu am băut atât degeaba. 


Leave a comment

Viata era în alta parte 

Am băut și am râs pana mi-a fost rău. La propriu și la figurat. Am ascultat muzica cat să-mi ajungă pentru doua vieți. Am dat examene, mi-am ratat examene, am primit diplome, flori, am întâlnit oameni și alții m-au dat dracului și eu pe ei, am plâns și mi-am jurat ca never ever again, am vrut de toate și nu știam ce vreau, am încercat freze și culori și rochii. Am fumat și m-am lăsat, am fumat chestii mai tari, am tras pe nas și oau ce viata… Am văzut filme și ma credeam în ele, apoi am văzut cum moartea bate filmul, cum oamenii nu bat moartea, cum negrul nu mai e mișto, cum lumea Își uita copiii, cum copiii nu uita niciodată. În fine. Am zis și am promis  și am uitat râzând și am plecat mereu fara prea multe bagaje tot căutând. Cu mâinile  pumni și în grabă.  Cu frici purtate ca mărțișoarele la piept în ace de siguranță. 

Dar viața  era în alta parte. Viața ma aștepta cuminte să-mi fac damblaua. Sa trăiesc zerouri ca sa pot sa încep sa adun. Sa ma învârt în cercuri pana sa găsesc spirala. Sa ma lupt cu forme geometrice ce niciodată n-aveau sa devina corpuri. Sa aflu ca gravitația o simți cel mai grav când tu te prăbușești în tine. Ca nu am mers niciodată corect. Ca am iubit asimetric și temporar, în nesincronizare perfecta cu fiecare horoscop din lună. Viața ma aștepta cuminte să-mi beau paharele, să-mi ratez curbele. 

Viața a avut  răbdare cu mine. Ca timpul lui Preda. Cu ușa întredeschisã în caz ca ma hotărăsc. 

Era februarie 22. Viata abia începea. 


1 Comment

Sa va fie frica de viata, ca de moarte n-aveți de ce

Sa va fie frica de zgomot,  nu de liniște.  De oameni care au mereu dreptate,  de curajoși și voluntari sa dreagă tot,  sa fie bine,  noi știm cel mai bine,  haideți sa ne unim forțele, împreună putem reuși,  faceți și voi ca noi,  totul va fi bine.  Va fi o pula. 
Sa va fie frica de cei care nu vad nuanțele,  care se aud doar pe ei,  care nu citesc decât mesaje pe telefon,  care sunt deștepți, cei mai deștepți, lasă că îți arat eu cum se face.  Să-i arăți lu mă-ta.  Ăștia la un moment dat vor rata un rosu important la semafor.

De cei încercați,  de cei cu experiență, de cei trecuți prin viata,  de cei care îți explica cum nu se amesteca alcoalele,  cum nu se injura,  cum se cresc copiii,  cum se fac cele mai bune oua poșate,  care e treaba cu masonii,  sistemul,  Trump,  Le Pen,  Kardashian,  de ce a murit Cohen, cum e ultimul lui album,  de cine s-a mai despărțit Gigi Hadid.  Toooooot,  tot știu ei.  Ăștia o vor fute cândva iremediabil. Eventual sa fiți prin preajma, de amuzament. 

De cei care încă va întreabă vai,  dar când faci un copil? Nu știu,  hai fa-mi-l tu.  Când ne căsătorim,  când divortam,  ți-a mai crescut salaru,  poate îți schimbi mașina,  dacă faci copil trebuie una mai mare.  Contabili de-ăștia de scară de bloc.

De cei alunecosi,  mereu zâmbăreți și amabili, cu sufletul ca pojghita sleita de pe supa rece. Ți-e și greata sa închizi ușa după ei. 

În fine,  feriți-vă de multi în general; cei buni sunt putini și nu aici,  aici se încearcă pana se nimerește, toate drumurile duc la dracu și sincer,  nu cred ca mergem noi după sistem,  cred ca vine el peste noi și nici n-am învățat sa salutam în rusește pana la ora actuala –  total nepregătiți.

Deci sa va fie frica de niște chestii,  dar sa nu va cacati pe voi.  Dacă nu e excesiva,  frica e salvatoare,  uneori te scapă și de moarte.  Ca tot ne era frica de ea pana acum. 


2 Comments

mi-au trecut atatea vieti in viata asta. viata in care stateam cu bunicii mei si asteptam sa ma  ia ai mei acasa. viata in care, la scoala, la ai mei, asteptam sa merg la bunici. viata in care am mers la facultate si asteptam sa ma intorc acasa. viata in care m-am angajat si asteptam sa imi gasesc o alta casa. viata in care mi-am gasit o casa si acum caut o alta tara.

mi-am asteptat atatea vieti si imi traiesc viata asta asteptand viata de apoi.

 


Leave a comment

tara care a inventat scuza

“Suntem produsul mediului in care traim.” asta scrie la intrarea puscariei de pe popa sapca. pe bune???

adevaratul produs al mediului in care traim e tipul de 29 de ani care moare cablat la aparatele de mentinut viata din terapie intensiva dupa ce 4 hipofreni alcoolizati i-au zdrobit capul. adevaratul produs al mediului e copilul de 4 ani batut de taica-su pe care nimic nu l-a mai salvat.

nu voi sunteti produsul mediului, voi produceti mediul in care noi ne sifonam sufletele si mintile incercand sa salvam ce cu buna stiinta voi ati calcat in picioare.

maica-mea, care si-a luat spray paralizant in geanta, e produsul mediului pe care voi il produceti, toti copiii abandonati de la louis turcanu sunt produsul mediului vostru. copii fara raspunsuri, care mai tarziu isi vor transforma semnele de intrebare in pumni impartiti sau palme intinse la colt de strada. femeia moarta in statia de tramvai fara sa stie ce sofer beat a lovit-o. batranul jefuit pentru un portofel sarac. seful omorat pentru un telefon mobil.

voi nu sunteti un produs. noi, ceilalti, suntem ce ramane dupa potopul vostru.


Leave a comment

am fost dintotdeauna un mare fan al luminii. lumina in casa, lumina in ochi. doar ca se mai intampla uneori sa ma trezesc pe un drum tot inecat in lumina si sa ma impiedic de atata stralucire. ca sclipirea de gablont in soare. e frumos, pana cocleste in transpiratia palmei.

nimic nu trebuie tinut prea mult in maini. sau la piept. se duce luciul ala de la inceput.