boss

gresim cand noi, cand drumul


1 Comment

Sa va fie frica de viata, ca de moarte n-aveți de ce

Sa va fie frica de zgomot,  nu de liniște.  De oameni care au mereu dreptate,  de curajoși și voluntari sa dreagă tot,  sa fie bine,  noi știm cel mai bine,  haideți sa ne unim forțele, împreună putem reuși,  faceți și voi ca noi,  totul va fi bine.  Va fi o pula. 
Sa va fie frica de cei care nu vad nuanțele,  care se aud doar pe ei,  care nu citesc decât mesaje pe telefon,  care sunt deștepți, cei mai deștepți, lasă că îți arat eu cum se face.  Să-i arăți lu mă-ta.  Ăștia la un moment dat vor rata un rosu important la semafor.

De cei încercați,  de cei cu experiență, de cei trecuți prin viata,  de cei care îți explica cum nu se amesteca alcoalele,  cum nu se injura,  cum se cresc copiii,  cum se fac cele mai bune oua poșate,  care e treaba cu masonii,  sistemul,  Trump,  Le Pen,  Kardashian,  de ce a murit Cohen, cum e ultimul lui album,  de cine s-a mai despărțit Gigi Hadid.  Toooooot,  tot știu ei.  Ăștia o vor fute cândva iremediabil. Eventual sa fiți prin preajma, de amuzament. 

De cei care încă va întreabă vai,  dar când faci un copil? Nu știu,  hai fa-mi-l tu.  Când ne căsătorim,  când divortam,  ți-a mai crescut salaru,  poate îți schimbi mașina,  dacă faci copil trebuie una mai mare.  Contabili de-ăștia de scară de bloc.

De cei alunecosi,  mereu zâmbăreți și amabili, cu sufletul ca pojghita sleita de pe supa rece. Ți-e și greata sa închizi ușa după ei. 

În fine,  feriți-vă de multi în general; cei buni sunt putini și nu aici,  aici se încearcă pana se nimerește, toate drumurile duc la dracu și sincer,  nu cred ca mergem noi după sistem,  cred ca vine el peste noi și nici n-am învățat sa salutam în rusește pana la ora actuala –  total nepregătiți.

Deci sa va fie frica de niște chestii,  dar sa nu va cacati pe voi.  Dacă nu e excesiva,  frica e salvatoare,  uneori te scapă și de moarte.  Ca tot ne era frica de ea pana acum. 


2 Comments

mi-au trecut atatea vieti in viata asta. viata in care stateam cu bunicii mei si asteptam sa ma  ia ai mei acasa. viata in care, la scoala, la ai mei, asteptam sa merg la bunici. viata in care am mers la facultate si asteptam sa ma intorc acasa. viata in care m-am angajat si asteptam sa imi gasesc o alta casa. viata in care mi-am gasit o casa si acum caut o alta tara.

mi-am asteptat atatea vieti si imi traiesc viata asta asteptand viata de apoi.

 


Leave a comment

tara care a inventat scuza

“Suntem produsul mediului in care traim.” asta scrie la intrarea puscariei de pe popa sapca. pe bune???

adevaratul produs al mediului in care traim e tipul de 29 de ani care moare cablat la aparatele de mentinut viata din terapie intensiva dupa ce 4 hipofreni alcoolizati i-au zdrobit capul. adevaratul produs al mediului e copilul de 4 ani batut de taica-su pe care nimic nu l-a mai salvat.

nu voi sunteti produsul mediului, voi produceti mediul in care noi ne sifonam sufletele si mintile incercand sa salvam ce cu buna stiinta voi ati calcat in picioare.

maica-mea, care si-a luat spray paralizant in geanta, e produsul mediului pe care voi il produceti, toti copiii abandonati de la louis turcanu sunt produsul mediului vostru. copii fara raspunsuri, care mai tarziu isi vor transforma semnele de intrebare in pumni impartiti sau palme intinse la colt de strada. femeia moarta in statia de tramvai fara sa stie ce sofer beat a lovit-o. batranul jefuit pentru un portofel sarac. seful omorat pentru un telefon mobil.

voi nu sunteti un produs. noi, ceilalti, suntem ce ramane dupa potopul vostru.


Leave a comment

am fost dintotdeauna un mare fan al luminii. lumina in casa, lumina in ochi. doar ca se mai intampla uneori sa ma trezesc pe un drum tot inecat in lumina si sa ma impiedic de atata stralucire. ca sclipirea de gablont in soare. e frumos, pana cocleste in transpiratia palmei.

nimic nu trebuie tinut prea mult in maini. sau la piept. se duce luciul ala de la inceput.


11 Comments

Nu există episodul următor acolo unde există episoade neterminate. Și dacă nu știți sa va trageți liniile, tot ce-i posibil sa rămâneți doar cu puncte de suspensie. Iar răspunsurile primite prea târziu fac mai mult rău decât bine.  Plus victime colaterale. 


10 Comments

pastila de la 7 seara. amara, pe stomacul gol

eram pe vremea aia cu un tip. de-o vreme deja. am fost mereu mare fan relatii lungi pe distante scurte. in fine. intr-o seara de vineri, pe drum, eu ii zic ca vreau la un concert. el zice sa ma duc linistita ca el merge in birt cu ai lui. super. intre timp, vorbeste cu maica-sa la telefon, ii povesteste ce planuri avem si apoi incantat imi spune: “zice maica-mea ca e foarte cool ca, desi suntem impreuna, mergem in locuri diferite. inseamna ca avem incredere unul in celalalt.” am tacut. ce era sa-i mai zic? ca mi s-ar fi parut si mai cool sa nu putem sta unul fara altul? ca era misto ca macar unul sa fi facut altceva de dragul celuilalt?

intre timp am devenit mare fan al ideii ca o data inchise, unele usi trebuie si batute in cuie. (nu pentru ca tabula rasa ar fi vreo solutie, ci pentru ca trecutul are deseori enervantul obicei de a deranja prezentul si asta n-ar fi indicat in caz ca prezentul zambeste cald la gandul viitorului. nu va bateti capul, destul ca inteleg eu. ) altfel, l-as fi intrebat acum, peste ani, daca inca mai crede ca era vorba de incredere acolo. sau daca nu cumva cuvantul care ar fi inlocuit cu succes aceasta eroare de observatie era “nepasare”. o comoda si bidirectionala nepasare.