boss

gresim cand noi, cand drumul

3 Comments


sa ne miram un pic. cand eram mica, imi primeam raspuns la toate intrebarile. de unde vine soarele? de ce daca sunt fata, nu am parul lung? ce sunt fulgerele? de ce mor oamenii? imi gaseam curiozitatile explicate in probleme de fizica distractiva, in pahare berzelius care se colorau si fumegau, in panglici de magneziu care ardeau cu artificii. invatam cuvinte noi in miros de gem de caise, completand integrame. mama, de dupa ceasca ei de cafea, mi-a fost discovery channel. iar mai tarziu, oamenii pe care i-am iubit cel mai mult mi-au fost myth busters.

acum, cand de ce-urile elementare mi-au fost explicate si am invatat un fond suficient de mare de cuvinte incat sa-i explic dobitocului cat de mult il iubesc fara sa-l sperii, observ ca nimeni nu mai stie nimic. desi intre timp a aparut google-is-my-friend .

cine dracu sa-mi spuna cum se face ca, desi tata ar fi facut orice pentru mine, a fost primul barbat care m-a parasit iremediabil. sau de ce de atunci incepand, ii las pe toti sa plece fara sa-i mai caut vreodata. sa-mi explice cineva de ce toate drumurile duc spre roma, si nici unul nu duce inspre noi. sau spre boul de taica-meo caruia ii calc pe urme si asta ma dezgusta de cele mai multe ori. mai imi vine si azi uneori sa o intreb pe mama cum a putut alege atat de gresit. apoi tac. pentru ca mi-aduc aminte de alegerile mele. si as putea sa rastorn zeci de mii de erlenmeyer unul in altul, si tot nu mai gasesc parfumul care m-a facut sa zic ca dragostea e o aroma. si inca cred cu tarie (adica cu fiecare strop din pahar) ca inveti sa apreciezi cu adevarat doar prin comparatie.

*acest post trebuia sa fie despre intrebari. intre timp, a devenit despre certitudini. certitudinea ca poti minti un om pana la lacrimi, ca cel mai trist si ireversibil te ratezi prin cel de langa tine si nu prin tine insuti. despre certitudinea ca nu m-am simtit umana decat atunci cand am plans in hohote cuiva in brate. intotdeauna dupa un altul. si ultima sclipire de femeie am descoperit-o in mine cand, la mult timp dupa ce am inchis telefonul, inca zambeam cu toata gura. certitudinea ca mai rau decat a te simti parasit, doare sa fii inlocuit.

Advertisements

Author: drinkonlyvodka

deeply superficial

3 thoughts on “

  1. tare adevarat ultimul paragraf 🙂

  2. “mai imi vine si azi uneori sa o intreb pe mama cum a putut alege atat de gresit. apoi tac. pentru ca mi-aduc aminte de alegerile mele. ”
    superb

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s