boss

gresim cand noi, cand drumul


9 Comments

As fi scris mult mai multe pe blogul asta, la fel de pustiu ca si camera mea de acasa, camera in care mi-e tot mai greu sa ma intorc pentru ca nu mai am ce face acolo. Povestea aia s-a sfarsit. E un fel de muzeu prost organizat al vietii mele din ultimii 10 ani: un afis de la o piesa de teatru la care am mers de dragul omului ce ma tinea de mana pe vremea aia, niste pixuri de pe vremea liceului, o carte postala din mexic, cercei desperecheati, haine pe spatarul scaunelor, o scrumiera in care n-a mai fumat nimeni. Imi deschid dulapul si parca as cotrobai prin viata altcuiva. Nu-mi mai recunosc rochiile decat in bagaje, de parca toata viata mi-am trait-o de pe un drum pe altul, patul are miros de praf si de soare, nicio urma din pielea mea n-a mai ramas in el, doar fantome si gemete ale unor oameni ce nu mai sunt in acelasi ritm cu timpurile mele.

Cum ziceam, as fi scris atat de multe aici, doar ca imi aduc aminte atat de putine despre mine. Nu reusesc sa adun in mine povesti, uit repede tot ce nu are directa legatura cu fiecare dimineata a mea, nu as sti sa mai invii prin randuri vreun barbat pe care l-am iubit candva anume sau macar sa-mi para rau ca uite, eu nu lipsesc nimanui si n-am avut niciodata vreun loc bine delimitat in viata cuiva pentru ca mereu am facut in asa fel sa nu las in urma amintiri, sa nu se mai vada nici urma de mine, traiti ca si cum n-as fi murit pentru voi niciodata, deci ia de aici isus, asta era un sfat bun de dat fanilor tai: traiti ca si cum n-as fi murit pentru voi niciodata. Hm. M-as lauda si eu ca voi ajunge in iad si ca acolo ma asteapta un fel de tron, doar ca nu cred in iad, nici macar in rai, cred in schimb ca sartre avea dreptate si da, infernul sunt ceilalti, noi suntem la randul nostru cate un infern ambulant de fiecare data cand mai renuntam la a tine cate o mana si a privi in ochi, infernul de a nu te putea uita cu curaj nici in oglinda, doar pe bucati: cearcanele la locul lor, buzele ok, freza, fixativ, dinti curati. Pai si lumina? Si transparenta? Si gatul drept?

Unde am ramas? Da. Deci as fi povestit mult mai multe, doar ca sunt zile in sir si oameni intregi din viata mea care s-au sters cu totul, la fel cum dupa un razboi creierul e prea destept sa te lase sa-ti aduci aminte bomba, uite asa si aici, s-a facut liniste si nu arde nimic si niciun membru nu e amputat, si uite asa am reusit eu sa supravietuiesc razboiului: uitand fix cand a trebuit tot ce a trebuit.


2 Comments

da, injur. in loc sa dau cu piatra. si stau in pragul usii. nu pentru ca m-am blocat acolo. nu sunt mare. dar  mi se pare unul din cele mai sigure locuri din lume. safety. safety inainte de toate.  si apoi mai e tablia patului unde ma imping cu crestetul capului de fiecare data cand intra in mine. un alt loc sigur al lumii asteia. suntem acolo, el in mine, eu in pat, el cu gandul la altele. dedublarea perfecta. orgasmul absolut. atatea, si totusi doar una. minutele in care orice telefon suna degeaba si orice veste proasta e pending.

nu mai stiu cine a zis ca ne vindem icoanele la pret de sfinti. eu imi vand soldurile si vocalele la pret de dragoste. stiu sa sarut frumos inainte sa plec. si plec intotdeauna inainte sa fi stat prea mult.

mi-a zis intr-o seara, cand eu ratasem sfarsitul filmului: “tipul ramane cu gagica”. si eu am zis in gand: “ca-n filme”.

ce mai, poezie.

 


6 Comments

fericirea e doar o chestiune de timp. de foarte mult timp

in secunda in care am intins mana s-a facut intuneric. si am mai simtit doar greutatea micilor noastre  esecuri ce mi le-ai pus in palma si mi-ai spus obosit: cara-ti-le. am mai dormit doar noaptea aia impreuna. dimineata, pe lumina, amandoi cautam in ochii celuilalt altceva. eu iti cautam iertarea, tu  cautai sclipiri.

m-am adunat toata de prin casa, am iesit si tu ai lasat usa intredeschisa. desi stiai ca toata incapatanarea mea nu respira decat un gest. cel al spatelui drept si al capului niciodata intors.

mi-am pus castile si toate pizdele depresive ale lumii asteia imi urlau in urechi despre cum love will find a way to be what love is. desigur. doar ca nu fix acum.


4 Comments

despre nimic cu foarte multa pasiune

imi placeau vremurile cand cea mai mare problema era ca-mi statea exagerat de bine parul peste zi, iar seara trebuia sa ma culc. peste noapte, printre visuri neduse pana la capat, freza mi-era ca polonia dupa hitler. imi placeau si zilele cand luptele se dadeau intre  vin sau absolut, mare sau munte, birt sau terasa. cand singura cursa cu timpul era cand trebuia sa mi se usuce fusta cu care trebuia sa ma imbrac in doua ore. cand prietenii nu-mi erau pe facebook, ci apareau la usa. imi placeau mai ales verile cand cea mai mare suparare era ca m-am bronzat cu ceas sau ca, uite, iar se topeste prea repede inghetata.

in ultima  vreme, zilele au o ironie aparte. seara nu mai pot sa adorm, asa ca freza rezista. nu mai trebuie sa aleg nici ce beau, nici unde plec pentru ca viata le ordoneaza in asa fel incat sa nu mai timp de asa ceva. prietenii imi sunt toti la indemana, la un click distanta, motiv pentru care nici  nu a mai trebuit  sa repar soneria. iar vara asta pielea mea va avea culoarea uniforma a portelanului. pentru ca nicole kidman, de-aia. cu inghetata aia nu stiu ce se va intampla. eventual dezvolt o intoleranta la lactoza, nu stiu.

dar sa mai zica cineva ca nu-i asa : tot raul spre bine.


Leave a comment

unora le lipseste pluralul

mi-am promis ca n-o sa mai fiu niciodata gagica aia de langa un tip (in cel mai bun caz cu el de mana) care zice la telefon: ajung imediat. sunt pe drum. pentru ca asta e omul care nici nu simte cand ai plecat de langa el. si oricum, pentru astia nu exista pesoana care sa nu poata fi inlocuita de un iphone. siri, sa ne traiesti! suporti multi tampiti in locul nostru.


5 Comments

frumoasa si bestia nu e decat o poveste despre sindromul stockholm

sau nu e DOAR o poveste despre sindromul stockholm.  probabil au existat fetite care au vazut desenele si s-au gandit “cand ma fac mare, ma indragostesc de o bestie.” zis si facut. tragedia e ca multe din bestiile zilelor noastre n-au nici macar biblioteca aia imensa pentru care sa zicem ca ai mai inchide un ochi cand bestia se transforma in bou.

abia cand crestem mari, ne dam seama ca traim intr-o versiune trista a lui disney. asta ca sa nu mai vorbim de doamna si vagabondul, situatie in care doamna uita ca cel mai ireversibil te ratezi prin cel de langa tine.

*ireversibil nu cred ca are grad de comparatie dar e una din zilele cand nu-mi pasa

 


2 Comments

eseu despre tampire

se ia un numar mic si se imparte la un numar  mai mare. sa iau putini neuroni si se impart la multe asteptari. se ia o tipa si se imparte la mai multi intr-un bmw. se iau copii prosti si se impart prin cluburi. se ia o discutie degeaba si se imparte in propozitii. se ia un tip misto si se imparte in cuvinte. se iau doi si se impart in trei. se ia o viata si se imparte in zile. se ia o carte si se imparte in pareri. se ia o parere si se imparte la toti. se ia o minune si se imparte in nedumeriri. se ia o uimire si se desparte in aplauze. se ia un zambet si se ingroapa in delete-uri.

oricum ar fi, da cu virgula. si doar tampitii cred ca dupa virgula asta mai urmeaza ceva.